Rețeaua hidrografică a județului Suceava însumează o lungime totală de 3.092 kilometri.

Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Moldova, care drenează prin intermediul afluenților săi peste 33% din suprafața județului Suceava, după care urmează Bistrița (circa 30% din suprafață) și Suceava.

Apele stătătoare constau din lacuri naturale de dimensiuni mici și lacuri antropice amenajate în scopuri complexe: rezerve de apă industrială și potabilă, apărare împotriva inundațiilor, piscicultură…

Cele mai numeroase acumulări antropice sunt cele șase lacuri situate de-a lungul râului șomuzu Mare.